Partenerii noştri de la Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca organizează o dezbatere axată pe una dintre cele mai grave probleme ale societăţii noastre: traficul de copii.
Sunteţi invitaţi marţi, 21 iunie, începând cu ora 17:00, la Centrul de Voluntariat, de pe strada Rene Descartes, la nr. 6, pentru a participa activ la lupta împotriva traficului de copii.
Când ieşim pe casa scării, te plezneşte un damf de iarbă, de trebuie să eviţi să te droghezi pasiv. Ajungem pe stradă, toţi vând iarbă, cum îţi dă rest gumiţă la alimentară, iar la festival în curte duhneşte a iarbă. Aici eşti hipster dacă reuşeşti să nu fumezi.
Sub stricta supraveghere a Cameliei, micuţul grup de români turişti plecaţi la fest s-au descurcat între marele grup de români bronzaţi plecaţi la ciordit. Ş-astfel am prins a doua zi de OFFF, cu toate laptoapele, camerele, obiectivele, aifoanele, cardurile, încărcătoarele şi ţiglele pe casă.
Şi cel mai important! Am prins David MacCandless, bine umblat pe la TED el şi alde astea şi viziunea lui despre frumuseţea informaţiei. Şi să-nnebuneşti nu alta!
Domnul în cauză se preocupă (când nu e jurnalist, designer, scriitor) cu citirea şi interpretarea datelor. De ce?
Pentru că astfel ştim că perioadele tipice pentru despărţiri, raportat la statusurile relaţionale de pe Facebook, sunt de la Valentine’s Day la Paşte şi în perioada de dinaintea Crăciunului.
[click pe poză, pentru sursă şi alte informaţii]
Că 10996 de persoane s-au ciondănit fără-ncetare pe Wikipedia, pentru a stabili dacă relaţia dintre pisici şi stăpânii lor e “owner”, “caregiver” sau, invers, “human companion”.
[click pe poză, pentru sursă şi alte informaţii]
Că fricile “populare” tratate de mass-media sunt potenţialele maladii, o dată la 2-3 ani (porcină, aviară, SARS), că oamenii au o frică recurentă raportată la pericolele induse de jocurile video şi că singura perioadă fără fobii în presă a fost între 2001 şi 2002, fiindcă aveam în sfârşit un motiv real şi palpabil de spaimă.
[click pe poză, pentru sursă şi alte informaţii]
Că Facebook e mai căutat decât sexul şi că şansele să mori într-un accident de avion sunt mai mari căzând în interiorul lui decât cu tot cu el.
[click pe poză, pentru sursă şi alte informaţii]
Şi, desigur, diagrama datului reciproc în judecată din industria telecom.
[click pe poză, pentru sursă şi alte informaţii]
Puteţi găsi un miliard de alte informaţii la fel de interesante şi de bine puse-n formă, pe InformationIsBeautiful.net.
Acuma că lui Darius i-a trecut alergia la shrimp cocktail-ul pe care a insistat să-l bea/mănânce aseară şi nu a dat în şoc anafilactic, prin bunăvoinţa Cameliei, care l-a culcat şi oblojit, putem să vă povestim cum a fost ieri la prima zi de OFFF 2011 Barcelona.
Festivalul se ţine la Centre de Cultura Contemporània de Barcelona, deduceţi voi din titlu ce e aia. Complexul de clădiri şade în buricul târgului, nu departe de Rambla şi are un sistem de securitate deosebit, alcătuit din paznici spanioli plictisiţi şi plini de sine care nu înţeleg limba engleză. Ei sunt legaţi între ei prin walkie-talkie-uri, cu ajutorul căroraa se sincronizează exemplar în a nu lăsa pe nimeni să intre nicăieri (incluzând speakerii autorizaţi care trebuie să ajungă să-şi pregătească prezentările) fără să aştepte în prealabil câte 40-50 de minute la o coadă inutilă.
Precum evenimentul are un public înscris de câteva mii de oamenii, sălile se umplu urgent şi aproape la fiecare secţiune rămâne lume cu buza umflată pe-afară, aşa că trebuie să te mişti iute de la o coadă la alta, pentru situaţia fericită de a sta în picioare în spate undeva, ca să prinzi conferinţele cele mai interesante. Dacă ai norocul să nu ai alergie la creveţi sau să te fi ars pe plajă cu o zi înainte ori să te fi-mbătat cu absinth în noaptea precedentă, ajungi de dimineaţă la festival, te plantezi pe-un scaun în sala principală şi stai 12 ore-ncontinuu, la tot ce pică. Preferabil să ai vreo şaişpe sandviciuri cu tine şi un bidon de apă.
Noi am prins Blake Whitman (VP Creative Development la Vimeo) cu Viral Creativity and The Vimeo Universe, Alex Trochut (de profesie maniac psihotic pe typography şi scelerat mintal pe ilustraţie) cu More is More şi Joshua Davis (profesor la New York’s School of Visual Arts şi web-designer extraordinaire) cu The Unknown Voyage.
Prezentarea lui s-a vrut motivaţională, însă era dubios de slabă din punct de vedere vizual (exceptând filmuleţele preluate de la diverşi utilizatori), doldora de stock images şi layouturi kitchoase. Unii chiar au sugerat că o face intenţionat, ca să îi troluiască pe bieţii designeri prezenţi, oripilaţi la fiecare slide.
Blake Whitman a pimpuit şi Vimeo Video School, un proiect promiţător la care ar trebui să ne uităm mai cu atenţie, de educare a celor interesaţi de producţie de film, pornind de la filozofia de resursă participativă cumulată, de la toţi utilizatorii pentru toţi utilizatorii, gratuit.
Lucrând freelance pentru alde Nike, The Rolling Stones, British Airways, Coca Cola, The Guardian, agenţii de rangul Wieden + Kennedy, Saatchi and Saatchi sau publicaţii cum e Beautiful Decay, Trochut promovează creatul migălos, fără concesii, militând pentru bibilit şi chinuială fizică, în opoziţie cu soluţiile artificiale de pe calculator, mai util strict pentru retuşări, layouturi etc.
Iar ce-a sporovăit Joshua Davis (cel mai carismatic speaker de ieri) nu poate fi descris în cuvinte.
Nici ce lucrează.
Vă invităm să vă pierdeţi în linkuri pornind de la pagina lui de Wikipedia sau să-i vizitaţi direct site-ul.
În speranţa că va fi disponibil un filmuleţ cu prezentarea lui de la OFFF 2011, îl vom căuta şi plasa aici.
Suntem până în gât în social networking. Din cauza asta, opinia populară se transmite mult mai repede, se aude mult mai tare şi astfel validează sau distruge singură toată munca producătorilor şi a advertiserilor puşi laolaltă. În piaţă, trăieşti sau mori după cum decide trendu’ şi asta s-a mai demonstrat. Sau doar eşti tu fraier?…
Ultimul caz de (putem să-i zicem) brand-vandalism a fost când retailerul de îmbrăcăminte GAP şi-a luat-o pe cocoaşă într-un mod crunt de la publicul online, încercând să-şi schimbe logo-ul său deja consacrat, în, ce-i drept, o grosolănie de design greu de conceput pentru oricine.
S-a ajuns la un nivel atât de avansat al controlului de către fani, încât o companie uriaşă nu mai poate să ia decizii interne singură, decât, desigur, dacă e dispusă să-şi asume riscuri grave de imagine. Repercusiunile au fost teribile, de la o virulentă mişcare împotriva logo-ului, până la tentativa GAP de a o da la întors, provocându-şi fanii să dezvolte un logo al lor şi finalizând cu decizia GAP de a rămâne cu iniţialul logo (detalii pe Viralblog).
Cazul e un pic diferit de manevra Noul ROM – The Taste of Coolness, cu batoanele de ciocolată americăneşti, unde, deşi a fost o mişcare planificată pe care breasla a înţeles-o ca o glumică, publicul consumator poate fi încă destul de confuz/dezamăgit/nesigur. Epic win sau fail?
Dar unii totuşi se întreabă: asculţi cu smerenie de consumatorul mercenar, cu prea mulţi prieteni pe Facebook sau consumatorii rămân aceeaşi gloată uşor ce păstorit, dacă ştii cum să zici din fluier?
Loren Feldman, un videoblogger destul acid şi aproape apreciat (recent se smiorcăia că i-a fost şters profilul de Wikipedia), publica în 2007 o opinie sceptică privitoare la “wisdom of crowds”. [via Zoso]
“Soon as you start listening to you audience you’re fucking dead. [...] You either know you stuff or you don’t know you stuff! [...] You either like what I do and you come back or you don’t. Social media. Fucking joke!”
Deşi radicală şi, comparând cu realitate prezentă, viziunea lui de atunci e acum uşor stupidă şi deraiată, tipu’ de la 1938 Media aduce câteva argumente bunicele. El justifică faptul că Steve Job, de exemplu, reuşeşte cu Apple şi cu sistemul său ermetic, tocmai pentru că ştie să fie un bun “oier”. Că nu face concesiile unui public care nu ştie despre ce vorbeşte şi care trebuie educat/manipulat după o gândire mai largă şi care îşi şi acceptă starea, dacă nu e răsfăţat ca un copil râzgăiat.
Agenţia noastră a câştigat ieri la categoria packaging design a ediţiei a 9-a a festivalului de publicitate ADOR, care premiază gândirea strategică şi creativă pe toate mediile.
Am participat cu ambalajele de văcuţă fotorealistă dezvoltate de Vitrina Advertising pentru laptele de Monor.
Să închinăm festiv un pahar din el, în cinstea acestei victorii!
Lista completă a câştigătorilor, pe blogul festivalului.
Dragă, să vă uitaţi când aveţi o pauză şi să vărsaţi o lacrimă emoţionată.
Mother NY face (pentru Stella, ca s-o dăm p-a’ dreaptă) un documentar de scurt metraj despre partea “de mână” aproape apusă a afişajelor outdoor, ce se trage din vremea când se nu exista brush-ul, decât pensula şi nu măsuram în pixeli, ci în litri de vopsea.
UP THERE from The Ritual Project on Vimeo.
În Cluj a mai rezistat până acum, dintre cele mai vizibile, pe o întreagă faţadă, doar reclama “zugrăvită” pentru Pepsi, de pe clădirea de pe Eroilor, lângă Cinema Victoria.
Mai ştiţi vreun astfel de exemplu din Cluj sau din alte oraşe din ţară?
Care ne daţi prima poză cu Pepsi-ul de pe Victoria, mergeţi la un Cola cu cine vreţi din firmă. (puteţi s-o puneţi la comentarii sau pe mail la blog[at]vitrina[punct]ro)
(În afară de Mihaela, ca să-i daţi personal CV-uri şi să forţaţi un interviu de angajare.)
UPDATE 2:
Gata, s-au bătut. Şi Porsche a câştigat la o convenabilă limită de 2 secunde, să nu fi bătut Mini-ul prea tare, care, în condiţiile astea, a ieşit bine, cum se estima de la început, pus popularitatea câştigată.
UPDATE 1:
Ei bine, Porsche a refuzat politicos, printr-o mişcare destul de puţin inspirată. Nu fiindcă nu vrea să concureze, ci prin metoda cam slăbuţă de a face asta. O scrisoare şi un video de misiune, viziune, valori de mai demult, pe care le puteţi vedea aici.
Mini n-a scăpat ocazia să se încăpăţâneze, reiterând provocarea şi plusând cu bilete şi backstage pass-uri la Justin Bieber.
10 iunie 2010
Cu campanie pe Facebook şi tot tacâmul, şeful de la Mini USA, Jim McDowell (care a lucrat câţiva ani înainte la Porsche), îl provoacă pe şeful Porsche, Detlev von Platen, să scoată rabla din garaj şi să se prezinte cu ea pe stradă la un parte-n parte, la o liniuţă.
Desigur că Porsche îl bate pe Cooper la fundul gol chiar dacă se ţine întrecerea prin parcarea de pe terasă de la Iulius Mall, aşa că Mini s-a dus direct la câştig pe publicitate, provocând un buzz destul de bun de două săptămâni, până la momentul cursei, pe 21 iunie. Ce se poate întâmpla:
Dacă Porsche are câtuşi de puţină minte, probabil nu va lăsa totul la un simplu refuz sau acceptare, ci o va duce provocarea mai departe cu ceva creativ. Deocamdată au declarat pentru Jalopnik că se gândesc…
S-aşteptăm cu înfrigurare!
Vine Heineken, face o treabă.
Vine euroministorage, un brand de acelaşi nivel, doar de-un catraliard de ori mai mic, face aceeaşi treabă, da’ mai proastă, copiată şi o lălăie de trei ori mai lungă, după care bagă o vampă la sfârşit şi nişte pack-shot din alt film.
Ce poţi zice?
Interneţu’ e halca de Internet unde se manifestă internauţii mioritici într-o română mai mult sau mai puţin coerentă.
Interneţu’ e parte din Internetul mare. Puteam alege să publicăm o poză cu un ghiocel plăpând sau filmuleţul de mai jos, ca să vă faceţi o imagine despre acest Internet despre care vă vorbim, dacă tot staţi pe el încălţaţi.
via BuzzFeed
Pentru că primăvara e anotimpul în care răsar infograficele, vă mai arătăm unul mic, despre tăticul Internetului, Google. Dacă v-aţi uitat aici mai sus şi v-aţi uitat aici mai jos şi n-aţi avut o trăire proactivă, vă rugăm să vă deconectaţi, mulţumim.
via swissmiss
Cu ochii în lacrimi şi inimile fremătânde, cel mai proaspăt şi deci cel mai îndrăgit copilaş al departamentului web, mândria începutului de an: o aplicaţie pe platformă Adobe AIR, creată pentru Banca Transilvania. Banca a şi lansat AgendaBT zilele trecute, cadoaş pentru clienţii săi şi nu numai.
AgendaBT de la Banca Transilvania este un softuleţ simpatic, care se poate downloada gratuit şi care, aşa cum sugerează şi numele, ţine locul agendei utile de birou cu care deja ne-am obişnuit, doar că este pusă acum într-o formă digitală.
Aplicaţia se deschide singură (dacă vrei), odată cu computerul şi se poziţionează tot singură la ziua “de azi”. AgendaBT stă cuminte pe desktop, iar când ai nevoie poţi nota în ea orice ai senzaţia că nu vei ţine minte de capul tău, fiindcă ai atâtea pe el, fie că se referă la ziua de azi sau la zile ce vor veni (agendaBT ţine minte ce ai de făcut, chiar dacă o închizi).
Nu am încărcat cu multe zorzoane inutile aplicaţia, aşa că în agendaBT poţi scrie cu mai multe fonturi, culori sau mărimi şi sublinia lucrurile mai relevante cu markerele aferente (sau pur şi simplu să mâzgăleşti).
AgendaBT salvează tot ce-ai scris pe parcursul unui an şi, dacă ai nevoie să îţi formatezi calculatorul, trebuie doar să salvezi folderul cu back-up (care, pe Windows, de exemplu, se creează singur în My Documents) pe care să îl înlocuieşti după reinstalare.
Merge şi pe Mac. Merge şi pe Windows.
(Merge şi pe Linux, chiar dacă nu am mai ilustrat. Deci, în general, merge!)