… şi micul ghid expandat de monetizare a copiilor virali.
Aveam zilele trecute o discuţie înflăcărată cu o colegă, despre ideea şi valoarea ideii simple şi eficiente de a impresiona, adaptată la un business, la o firmă de publicitate, la orice tip de gheşeft care vrea să vândă.
Viziunile erau împărţite şi în condradicţie: unul dintre noi zicea doct că, în procesul încheierii unui deal, este mai important ceea ce vom numi generic nodul din cravată (adică brandul care se autorecomandă, reputaţia, excell-urile cu statisticile, deci solid fact-urile); iar celălalt behăia sus şi tare că elementul câştigător e puterea de a convinge, chiar şi fără bază sau vreo garanţie, cât timp găseşti ceva care să o susţină pe moment pe putere, s-o mâne, exact cât are nevoie, până cerneala atinge contractul – ceea ce vom numi şmâcul.
Modele demonstrative care să susţină ambele ipoteze sunt multe: Microsoft vinde că e el însuşi, deci forţă din background (sau cvasi-monopol); Apple vinde că i-o mai trage sporadic lui Microsoft şi fiindcă Steve Jobs îşi scoate noile produsele din locuri tot mai mici (de pildă sau de exemplu), în prezentări publice, ticsite de aplaudaci şi evanghelişti, deci potenţă de surprindere; Naumovici şi-o trântea de masă şi clientu’ plătea ca în transă; depinde, toţi au o strategie, mai mult sau mai puţin clădită trainic sau şmecherească; ştim poveştile de succes şi sunt din ambele tabere, atât nodul din cravată, cât şi şmâcul.
Nu ne-înţelegeţi greşit, sunt multe tâmpenii care vând şi vând bine. Mai ales pe net. Avem unul câştigă din faptul că imită jucători de baseball, în poziţia pre-lovitură şi se defineşte ca având cea mai puţin marketabilă aptitudine … şi e faimos aproape cât Iisus.
Însă cineva care îşi găseşte o filmare uitată pe-un colţ de hard-disk, o pune pe net, puşcă câteva milioane sau poate zei de milioane de clickuri şi-ncepe să pună la vânzare tricouri cu citate din filme… care se vând (!!!), nouă ni se par uşor inspiraţionale.
Micul scuteraş care dansa pe zdrăngănelile lui Beyonce este acum vedetă pe SingleBabies.com, o faţadă pentru un gift-shop online, pe lângă că mai vinde şi publicitate contextuală pe film şi ads pe pagină, în caz că nu vrea cineva cumva să doneze, opţiunea pentru care au disponibile vreo cinci modalităţi.
Tatăl lui David, din faimosul viral David After Dentist, a dezvoltat un site pe care vinde merchandise cu fi-su pe ele, cu quote-uri din filmuleţ, cu tot ce pică, cu personal branding.
Copilaşu’ care repeta “blood, bloood” într-un viral de anul trecut (video stânga) are acum vânzări de publicitate integrată, prin serviciul de annotation, direct pe filmul de pe YouTube.
Unul din cei care, în mod surprinzător, nu şi-au scos producţia la produs, cel puţin nu vizibil, sunt pe departe cei mai vizibilii tutelari ai “Charlie bit my finger” (video dreapta).
Toţi primesc PR gratuit de la televiziuni, majoritatea având difuzări pe cele mai mari posturi de ştiri americane, iar unii invitând protagoniştii la talk-show-uri, matinaluri şi alte emisiuni de prime time.
Şi, ca să vedeţi determinare: articol ăsta a fost conceput după ce-am văzut pe Twitter la @bobby voicu (care-a văzut la @alinamarin) o trimite la filmul cu single babies, care, în varianta pusă de ei – o copie, era scos de pe YouTube ulterior, din motive de încălcare de copyright. La semnalarea… userului iniţial! Cel care deţine drepturile pe film şi copil, a uploadat toată trebşoara şi care nu numai că-şi vinde marfa, dar şi-o şi protejează.
Din discuţia mai largă cu colega, s-a scornit principiul “puppies beat numbers”, fiindcă am căzut de acord la ideea că indiferent dacă cei ce vând sunt corporaţii sau negustori la colţ, cumpărătorii sunt întotdeauna oameni. Chiar dacă ăştia reprezintă la rândul lor o companie sau pe sine. Iar ei vor cumpăra mai degrabă ceva care le arată echivalentul emoţional al unui filmuleţ cu un căţel care se dă pe skateboard, o mâţă care sare cu capul în perete după lumina de la lanternă sau altă imbecilitate.
Fie că faci un exit bunicel, vânzând YouTube-ul la Google pe cea mai mare tranzacţie online înregistrată vreodată, fie că-ţi deschizi laptopul în cămin şi vinzi punctele de pe Internet pe un milion de dolari, lu’ toţi proştii care vor să le cumpere, până la urmă cei care cacă banul sunt, la nivelul nisipului sau în vârful piramidei, nişte fiinţe dominate de sentimente.
Faceţi copii şi adoptaţi animale, c-a apus vremea briefurilor!
“You will not read a more dazzling book this year than David Eagleman’s Sum. If you read it and aren’t enchanted I will eat 40 hats.”
